Întruparea Luminii: Evoluţia Conştienţei

Totul este energie. Einstein a stabilit definitiv acest lucru prin faimoasa sa teoremă E=MC², care demonstrează schimbul dintre energie şi materie. În ce priveşte materia, Einstein a remarcat cândva ”ne-am înşelat cu toţii. Ce credeam a fi materie nu era decât energie cu vibraţie suficient de joasă pentru a fi percepută de simţuri. Materia ca atare nici nu există.” Ca argument, acest adevăr validat acum de ştiinţele cuantice era cunoscut de vechii hinduşi atunci când făceau referiri la termenul de maya, însemnând iluzia adeseori confundată cu realitatea. Energia (inclusiv ”materia”) este simplă conştienţă şi invers.

Conceptul că totul este energie sau conştienţă are o legătură directă cu biologia umană. Vechea perspectivă materialistă care priveşte corpul uman ca pe o maşinărie care funcţionează pe bază de energie dar are o existenţă cumva separată de ea, cedează teren evidenţei de necontestat că suntem şi manifestări ale energiei conştiente. Modelul holografic descrie aşa zisul univers fizic în termenii interferenţei frecvenţelor electromagnetice care au ca rezultat proiecţia iluziilor şovăielnice pe care le avem despre noi şi univers.

Într-una din cărţile clasice despre vindecarea energetică, Medicina Vibraţională, dr. Richard Gerber concluzionează că materia, inclusiv celula umană, este de fapt ”lumină solidificată”. Cercetătorul de frunte în domeniul vindecării, dr. Leonard Horowitz ajunge exact la aceeaşi concluzie, afirmând fără echivoc în cartea sa DNA: Piraţii Spiralei Secrete că oamenii sunt ”lumină cristalizată şi precipitată.” Această demonstraţie vine în acord nu numai cu modelul holografic şi cercetările recente ruseşti despre energia de ”torsiune” dar şi cu descoperirile din domeniile de vârf ale fizicii cuantice care au demonstrat că lumina (la fel ca şi ADN-ul) are capacitatea de a transporta şi memora date.

Lumina ca informaţie sau ”lumină în formaţie” este o veche noţiune tratată de secole de diferite modele ale geometriei sacre. Alţii au sugerat că îngerii, adesea descrişi ca mesageri divini, sunt în realitate unghiuri (angles) sau raze de lumină care convertesc informaţia (experienţa tipică este ”inspiraţia”) provenită de la o sursă celestă. Această concepţie extinsă asupra luminii ca formă de conştienţă de exemplu stă la baza viziunii toltecă asupra lumii a lui Don Miguel Ruiz, doctor în medicină, şaman şi autor al best seller-ului Cele Patru Convenţii.

Noi cercetări în neurologie indică că fenomenala capacitate a creierului uman, chiar operând sub zece procente din capacitatea noastră, este nu numai o rezultantă a biochimiei dar şi a impresionantei abilităţi de a funcţiona ca o arhivă holografică de stocat date şi ca sistem de redare (unitate de hard) ce utilizează diferite unghiuri de lumină pentru a citi informaţia (software). Acest lucru atrage după sine analogia dintre creierul uman şi un bio-computer holografic super sofisticat care operează pe baza frecvenţelor electromagnetice. Nu în mod surprinzător, s-a demonstrat funcţionarea similară a ADN-ului.

Se consideră astfel că biologia umană are o natură electromagnetică. După cum a observat dr. Deepak Chopra, celulele umane, departe de fi simple recipiente funcţionale, sunt în realitate câmpuri electromagnetice saturate cu posibilităţi şi potenţiale.

Frecvenţele electromagnetice pot fi observate cu claritate în aura umană. În prezent este general acceptat faptul că oamenii posedă o aură detectabilă. Timp de mai multe decade, fotografia Kirlian a surprins în jurul corpului acest halou iridiscent; mai recent, dr. Valerie Hunt, profesor la universitatea UCLA şi autor al cărţii Mintea Infinită: Ştiinţa vibraţiilor conştienţei umane, a măsurat efectiv aura umană cu un aparat EEG. La începutul secolului 20, s-a emis teoria despre compunerea aurei din diferite benzi de frecvenţă electromagnetică numite câmpuri aurice care guvernează aspectele distincte ale biologiei, psihologiei şi spiritualităţii umane.

Deasemenea, fiecărui câmp electromagnetic îi corespunde o dimensiune specifică cu care se află în interacţiune. Spre exemplu, al treilea câmp este cheia către dimensiunea a treia. Ansamblul câmpurilor electromagnetice poate fi asemănat cu o matrice geometrică, un fel de ”scară a lui Iacob” care permite accesul către domenii de frecvenţă din ce în ce mai subtile. Această lărgire a percepţiei până la cuprinderea întregului spectru al câmpurilor aurice şi al chakrelor corespondente, este ceea ce înseamnă a deveni ”multidimensionali”.

După Greg Braden în cartea Codul lui Dumnezeu, străvechiul nume ebraic din patru litere pentru Dumnezeu reprezintă de fapt codul ADN bazat pe compoziţia chimică a codului genetic. ”Aplicând această descoperire limbajului vieţii”, scrie Braden, ” simbolurile elementelor familiare hidrogen, azot, oxigen şi carbon pot fi înlocuite cu literele cheie. . astfel, codul vieţii este transformat în cuvintele unui mesaj etern citit în felul următor: Dumnezeul/Etern din corp. ” Dacă Dumnezeu se află într-adevăr în corp iar din perspectivă evoluţionară conştiinţa şi fiziologia sunt interdependente, atunci trebuie să ţinem cont de faptul că această divină conştienţă este accesibilă de şi prin fizicalitate.

Unul din aspectele şocante ale ADN - ului este procentul mic de zece la sută – sau de trei, după unii – activ la majoritatea oamenilor. Restul de 90% sau mai mult a fost etichetat de ştiinţă ca fiind ”deşeu”. E interesant faptul că acest procent activ de maxim zece la sută are legătură cu acelaşi procent în care ne utilizăm capacitatea creierelor. Şi mai incitant este faptul că potrivit unuia dintre cele mai recente modele ştiinţifice, teoria stringurilor, mai puţin de zece procente din materia acestui univers este vizibilă. Celelalte aproximativ 90 de procente mai sunt numite şi ”materie întunecată”, care ar putea foarte bine să existe în alte dimensiuni.

Este posibil ca porţiunea de ”deşeu” din ADN să conţină un potenţial transformativ aflat în stare de activare? Ar putea el să activeze cumva partea nefolosită a creierelor noastre? E posibil ca această activare a creierului să realizeze deşteptarea facultăţilor noastre de percepţie divină, îngăduindu-ne să avansăm pe scara ”multidimensională” a câmpurilor noastre electromagnetice, având experienţa procentului invizibil de nouăzeci la sută din univers?

Potrivit înţelepciunii perceptului validat de timp ”După cum e deasupra, aşa şi dedesubt”, trezirea acestor facultăţi în tot mai mulţi oameni, în special în copii de azi cu înzestrări deosebite, ar putea avea vreo legătură cu intensificarea superluminii emanate din Centrul Galactic?

Mulţi cred că răspunsul la toate aceste întrebări este un da categoric. Potrivit autorului William Henry, fizicienii ”au convenit că un ocean vast de chintesenţe. . invizibil telescoapelor noastre. . înconjoară galaxiile vizibile. Dacă au dreptate, această ”materie întunecată” care se compune din ceea ce noi credem că se află „acolo departe în spaţiu” este prezentă şi ”aici printre noi”. . . asta atrage după sine presupunerea că o parte de 9 /10 din noi este tot o necunoscută.

Braden, care şi-a început cariera ca geolog, a fost unul dintre primii observatori ai comunităţii ştiinţifice care a teoretizat, pe baza schimbărilor terestre observabile, că planeta noastră trece prin experienţa creşterii frecvenţei vibraţionale care va activa în final potenţialul adormit al ADN-ului. După cum a detaliat în cartea sa Trezirea la punctul zero, această activare evolutivă sau Iniţiere Colectivă se referă probabil la creşterea frecvenţei de vibraţie armonică a Pământului, cunoscută sub numele de frecvenţa lui Schumann. Deşi este un subiect controversat în lumea ştiinţifică şi urmează să fie dezvoltat, un număr de cercetători mai cred că un anume aspect înalt vibraţional al Pământului se află în continuă evoluţie. Probabil că noi date vor ajuta la înţelegerea colectivă a acestor aspecte.

Braden argumentează faptul că ipotetica creştere a frecvenţei, care s-ar putea să aibă legătură cu densitatea sau strălucirea ”informaţiei luminoase” derivată din intensa activitate celestă, va avea ca rezultat formarea de noi combinaţii de amino-acizi şi în esenţă de noi combinaţii ADN. Din perspectiva geneticii, pare hazardată afirmaţia că specia umană evoluează într-o formă nouă. Nu e nici pe departe la fel de ciudat cum ar putea părea la prima vedere, dacă ţinem cont de capacitatea de învăţare şi de adaptabilitatea spectaculoasă a ADN-ului. În unele cazuri recente, expresia ”biologie cuantică” a apărut ca reacţie la evidenţierea, chipurile tăinuită, a dovezilor despre activarea celui de-al treilea strat de ADN uman, sub formă de triplu helix. Cred că apariţia celui de-al treilea strat de ADN este o realitate. Totuşi, chiar dacă ar fi o simplă metaforă pentru evoluţia inteligenţei latente din ADN, noţiunea de triplu helix are o anumită valoare conceptuală.

Referitor la posibilitatea apariţiei unui nou genotip uman, Judith Bluestone Polich scrie în Întoarcerea Copiilor Luminii despre ”codurile pentru trezirea moştenirii noastre ancestrale – adică a luminii interioare – zac undeva ascunse în structura ADN-ului”. Noua conştienţă colectivă evoluează odată cu revenirea individuală a memoriei despre fiinţei care suntem. De îndată ce această revizuire va atinge masa critică, se va declanşa un salt cuantic evolutiv al noii specii umane – ”îndelung aşteptata şi înzestrata specie umană spirituală, cunoscută de civilizaţiile ancestrale sub numele de copii ai luminii.”

Referitor la subiectul apariţiei unui nou genotip uman, Bluestone Polich scrie în Reîntoarcerea Copiilor Luminii „codurile trezirii la moştenirea noastră ancestrală – cu alte cuvinte lumina interioară – ar putea fi ascunse în interiorul structurii ADN-ului”. Noua conştienţă se naşte pe măsură ce indivizii îşi recapătă amintirea despre fiinţa pe care o reprezintă. Odată cu atingerea nivelului critic a masei revizioniştilor se va declanşa un salt evoluţionar cuantic al speciei umane ducând la apariţia mult aşteptatului şi înzestratului model de Uman spiritual, amintit de culturile antice drept copilul luminii.

Toate fiinţele vii emit lumină. Anticipând ultimele cercetări ruseşti din domeniul „geneticii undelor”, în 1920 un alt om de ştiinţă rus, Alexander Gurvich, a lansat în premieră conceptul de emisie a frecvenţelor de lumină prin intermediul „razelor mitogene” din celulele umane. Cam în aceeaşi perioadă în Germania, Marco Bischof a publicat un material convingător intitulat Biofotonii: Lumina din celulele noastre. Prin 1974, teoria biofotonilor emisă de savantul german Frity Albert Popp a confirmat la bază ipoteza despre mitogenie, demonstrând că ADN-ul generează bioluminiscenţă. Teoria lui Popp în schimb a fost confirmată de Herbert Froelich şi lauratul cu premiul Nobel Ilya Prigogine.

În cercurile de biologie se acordă tot mai multă atenţie sistemului numit „comunicaţie cu lumină biofotonică”, esenţial în multe din procesele de autoreglare specifice organismelor vii. Holograma celulară corespondentă a sistemului nervos, această reţea de comunicaţie sofisticată care utilizează lumina la transferul de date, operează mult mai rapid decât sistemul nervos fizic şi poate fi considerată un bio-computer cuantic în timp real (adică execută mai multe task-uri paralele în acelaşi timp), ceea ce permite stabilirea unei interfeţe electromagnetice directe cu mediul ambiant al individului.

Teoria rezonanţei Morfice emisă de biologul Rupert Sheldrake referitor la bioluminiscenţa celulară sugerează că acest fenomen este atât personalizat cât şi transpersonal. Cu alte cuvinte, se pare că nu doar individul uman este „implementat” cu receptori şi emiţători ADN ci întreaga noastră specie este din punct de vedere morfogenetic organizată sub formă de reţea, exact la fel cum celulele individuale formează o entitate biologică mai extinsă: umanitatea. Această aserţiune a fost dezvoltată de o echipă de cercetători ruşi din domeniului geneticii, condusă de dr. Peter Gariaev, a cărei descoperiri fac analogia nu doar dintre ADN şi un bio-computer holografic ci se referă direct la un „internet biologic” care leagă toate fiinţele umane. Multe din tradiţiile străvechii înţelepciuni se bazează pe concepte similare de percepţie a universului (incluzând aici şi locuitorii săi umani) ca pe o fiinţă globală inteligentă asemănătoare unui organism biologic.

"Învăţăturile orientale ne spun că lumina vie este codificată în interiorul formei noastre,” afirmă Polich. „Conceptul străvechi despre macrocosmos văzut ca un microcosmos..ne spune că lumina divină înaltă este reflectată în corpul uman. Cu alte cuvinte, aceasta înseamnă că..umanul spiritual..are codificată în sine o amprentă genetică divină.” Acest model divin, pe care Polich îl numea Adam Kadmon potrivit tradiţiei cabalei, se mai numeşte şi corp de lumină. Corpul de lumină nu este un concept ezoteric ci o realitate biologică, o realitate care a dat naştere noii biochimii spirituale şi geneticii care să admită încorporarea deplinei luminii ale unei conştienţe unitare la nivelul fiecărei celule ale corpului.

Corpul de lumină începe să se manifeste atunci când codurile adormite ale ADN-ului sunt reactivate de energiile de torsiune, în special de unde sonore şi luminoase de vibraţie înaltă, astfel încât celulele noastre încep să recunoască lumina ca pe o sursă de energie şi să o metabolizeze asemenea plantelor în procesul de fotosinteză. Printre multe alte avantaje, această evoluţie celulară este responsabilă de creşterea semnificativă a metabolismului celular, ajutând la detoxifierea, rehidratarea şi în ultimă instanţă la regenerarea corpului.

În acest proces de transformare profundă, cristalele lichide din celule evoluează de la structura primitivă cubică sau hexagonală observată în ţesuturile umane obişnuite la ceea ce am numit tetrahedroane stelare. Această modificare structurală este extrem de consecventă. Unghiurile legăturilor hidrogenate din moleculele de apă se măresc şi devin tetrahedroane intercalate astfel că ele pot susţine mai multă lumină sau energie fotonică rezultată parţial din însăşi expansionarea legăturilor hidrogenate. Aceste structuri care formează o matrice lichidă a noului sânge şi ţesuturi seamănă cu steaua tridimensională a lui David sau cu merkabele moleculare. Merkabah este un vechi concept din kabala care înseamnă „vehicul de lumină”.

Acest lucru explică confuzia creată adesea în jurul conceptului de merkabah, considerat a fi un fel de navetă spaţială. Ironia face ca merkabah să fie într-adevăr o formă de vehicul spaţial însă este vorba despre corpul individual de lumină activat genetic. După Barbara Marciniak, merkabah simbolizează fiinţa umană sub forma ei cea mai nelimitată - fiinţa umană complet eliberată..Corpul de lumină este corpul care a trecut prin mutaţia totală a speciei. El poate jongla cu realităţile prin schimbarea perspectivei de conştienţă, la fel cum sunt schimbate canalele unui televizor cu telecomanda. Similar, Taschira Tachi-ren în lucrarea „Ce este corpul de lumină” descrie merkabah ca pe o structură cristalină luminoasă care permite transcenderea spaţiului, timpului şi dimensiunilor şi integrarea lor în totalitatea sinelui”

Corpul de lumină rezultă din şi operează prin întruparea luminii sau conştienţei înalte. El reprezintă rezultatul natural al evoluţiei de perspectivă spre iluminare care are loc, după multe indicii, la scară planetară. Din această perspectivă poate că nu există un fenomen ca ascensiunea ci mai curând o descindere a luminii în formă fizică. Corpul de lumină poate fi, literalmente aceea navetă spaţială care ne permite călătoria spre stele. Tachi-ren vede „ evoluţia corpului de lumină ca pe un element în cadrul unui proces mult mai extins prin care toate planurile şi dimensiunile revin înapoi la Sursa acestui univers, iar acesta la rândul lui se contopeşte cu alte sisteme Sursă şi tot aşa până la contopirea lor în Unic”. Oricum am defini reîntoarcerea acasă, corpul de lumină este vehiculul care duce acolo.

Adaptare după Cartea Unu despre Metoda Regeneticii, Vindecarea Conştientă de Sol Luckman